Câinile maestrului zen iubea să-și petreacă serile alături de acesta. Alerga după băț, venea și-l înapoia stăpânului, dădea din coadă și aștepta următorul joc. În acea seară, maestrul l-a invitat pe cel mai bun discipol să li se alăture – un băiat atât de inteligent care devenise încurcat de contradicțiile doctrinei budiste.
”Trebuie să înțelegi că vorbele sunt doar indicatori. Să nu lași vreodată cuvintele sau simbolurile să stea în calea adevărului. Uite, o să-ți arăt”, a spus maestrul.
Apoi și-a chemat câinile și i-a zis: ”Adu-mi luna” și a arătat spre luna plină.
”Unde se uită câinele?” a întrebat maestrul discipolul.
”Se uită la degetul tău”.
”Exact. Nu fi precum cățelul meu. Nu confunda degetul care arăta spre ceva cu lucrul spre care arată. Toate cuvintele budiste sunt doar indicatori. Fiecare om luptă pentru a-și găsi propriul adevărul prin cuvintele altor oameni”.