Morihei Ueshiba - Fondatorul Aikido

Pagina 3 din 4 
 
 
La 11 februarie 1921, autorităţile japoneze hotărăsc desfiinţarea sectei Omoto Kyo şi arestarea lui Onisaburo. Acest incident nu are repercusiuni asupra activităţii Academiei Ueshiba, unde viaţa a mers mai departe. În tot acest timp, continuă antrenamentele împletind exerciţiile fizice pentru călirea trupului cu exerciţiile spirituale pentru purificarea sufletului. Ueshiba obţine în 1922 certificatul de maestru în Shinkage-ryu Ju-jutsu. Anul 1924 îl găseşte pe Morihei studiind cu îndârjire lupta cu suliţa în stilul Naginata-do.

 

La 13 februarie 1924, Ueshiba pleacă împreună cu Onisaburo Deguchi (care fusese eliberat pe cauţiune) în Mongolia, cu scopul de a forma un stat condus după precepte spirituale, religioase şi iluministe. Ajunşi la Mukden, îl întâlnesc pe Lu Chang K'nei, unul dintre conducătorii războinici ai locului, care îi dă lui Morihei numele chinezesc Wang Shou Kao, şi împreună hotărăsc să conducă Armata Autonomă de N-E a Mongoliei (cunoscută de asemenea drept Armata Independentă a Mongoliei). Însă nu reuşesc să facă nimic din ce şi-au propus, pentru că vor fi victimele unui complot organizat de un alt şef militar - Chang Tso Liu - şi sunt arestaţi de armata chineză. Morihei, Onisaburo şi alte patru persoane sunt condamnate la moarte. Destinul însă se arată generos şi chiar în momentul în care li se pregătea execuţia, un membru al consulatului japonez reuşeşte să obţină de la autorităţile chineze eliberarea şi repatrierea lor. Morihei încearcă să-şi reia vechile ocupaţii, împărţindu-se între Academia Ueshiba şi munca de la ferma sa Tennodaira. El începe, printre altele, să se intereseze şi de So-jutsu (tehnici de lance), se antrenează foarte mult cu sabia şi bineînţeles continuă cu Ju-jutsu. Totuşi, această experienţă trăită în faţa morţii care îi revine permanent în minte, îl face să realizeze adevăratul sens al vieţii.

 

Morihei a fost un cautător spiritual şi a fost transformat de trei viziuni. Prima a avut-o în 1925, la 42 de ani, când acesta întâlneşte un înalt ofiţer de marină, profesor de kendo (arta sabiei) şi care îl provoacă la un duel. Morihei acceptă şi câştigă, practic fără să lupte, reuşind să evite fără probleme toate încercările de tăiere şi împundere ale ofiţerului (Morihei fiind neînarmat!). După duel i-a mărturisit ofiţerului că a putut vedea dinainte traiectoria sabiei acestuia şi i-a anticipat toate mişcările, obligându-l astfel să renunţe la a mai căuta să-l lovească. Această experienţă a fost de fapt şi revelaţia sa - satori. Totul i-a devenit clar înţelegând principiul psihologic pe care fondează mai târziu AIKIDO. Astfel, mergând la o fântână pentru a se spăla pe faţă după luptă, are nişte experienţe intense pe plan spiritual şi realizează faptul că adevăratul scop al Budo-ului este dragostea care înconjoară şi îngrijeşte toate fiinţele (PRIMA VIZIUNE).

 

Morihei a perceput prezenţa întregului univers înlăuntrul său şi ulterior a realizat: "Eu sunt Universul!". Bariera dintre lumea materială şi cea divină a disparut. Simultan, Morihei a realizat că esenţa budo nu este lupta, ci mai curând iubirea, iubire care creează şi îngrijeşte toate lucrurile. Această experienţă copleşitoare a fost desigur legată de credinţa Omoto-Kyo a lui Morihei; "Uniunea cu Divinul" era tema centrală a credinţei şi Morihei a exprimat această transformare uluitoare în singurul limbaj pe care îl cunoştea. Indiferent dacă vom considera la adevarata sa valoare relatarea lui Morihei, sau dacă vom exprima iluminarea lui mai mult "raţional", rezultatul va fi acelaşi în esenţa lui. Cel de-al şaselea simş al său, al anticipării, a fost dezvoltat complet şi devenise acum un artist marţial invincibil.

 

"Arta Păcii se bazează pe patru mari virtuţi: Curaj, Înţelepciune, Iubire şi Prietenie, simbolizate prin Foc, Cer, Pământ şi Apă. Esenţa Artei Păcii constă în curăţirea de răutate, în armonizarea cu mediul înconjurător şi în îndepărtarea din Calea ta a tuturor obstacolelor şi barierelor. Spiritul este adevăratul tău scut. Loialitatea şi devotamentul conduc la curaj. Curajul ne poartă către sacrificiul de sine. Sacrificiul de sine creează încredere în puterea iubirii. Un adevărat luptător este întotdeauna înarmat cu trei lucruri: strălucitoarea sabie a împăcării, oglinda curajului, a înţelepciunii şi a prieteniei şi preţiosul giuvaer al iluminării." - O Sensei Morihei Ueshiba

 

Rămânând devotat studiului şi dezvoltării cunoaşterii spirituale, Morihei ajunge curând să îşi dezvolte o tehnică personală, bazată pe Kototama, în care barierele dintre spirit şi corp erau complet înlăturate. Metoda reprezintă o combinaţie între tehnicile tradiţionale din Yagyu-ryu şi Daito-ryu jujutsu împreună cu o metodă de pronunţie a anumitor sunete, cuvinte şi versuri cu conotaţie spirituală, folosind principiile respiraţiei abdominale. La început această sinteză a fost numită Aiki-bujutsu şi a fost prezentată elevilor drept Ueshiba-ryu aiki-bujutsu.

 

La sfârşitul anului 1925, Amiralul Isamu Takeshita îl invită pe Morihei la Tokyo la reşedinţa sa pentru a face nişte demonstraţii fostului premier Gombei Yamamoto pe care îl impresionează profund. Urmează alte invitaţii, inclusiv la curtea familiei imperiale, unde a făcut numeroase demonstraţii în prezenţa unor mari personalităţi. În 1927, urmând şi sfaturile lui Onisaburo de a se separa de Omoto-kyo şi de a-şi urma propria "cale", se stabileşte cu întreaga familie la Tokyo, unde se va consacra în totalitate artelor marţiale.

 

[osensei5s-poza stanga]În 1930, după ce primeşte un teren în Wakamatsu - Oho, în zona Ushigome, începe construcţia unui dojo, pe care îl termină în 1931, şi în care predă principiile luptei fără arme, în scop defensiv, pe care le inventase. În acest timp, pe lângă alţi instructori vestiţi de arte marţiale, primeşte şi o vizită a lui Jigoro Kano (fondatorul judo-ului) care este foarte impresionat de ceea ce a realizat Ueshiba, observându-l şi la o demonstraţie făcută în dojo-ul Mejiro, şi îl roagă să-i primească doi elevi-instructori ai săi - Jiro Takeda şi Minoru Mochizuki. Dojo-ul, care număra 80 de saltele, primeşte numele de Kobukan, iar în următorii 10 ani acest aiki-budo cunoaşte o înflorire spectaculoasă. Datorită antrenamentelor de o intensitate deosebit de mare, Kobukan-ul este supranumit şi "Dojo-ul infernului".

 

A mai predat, de asemenea, la Academia Navala din Toyama, la Academia Poliţiei Militare şi la Colegiul Militar. Între timp, a învăţat Kendo la Kobukan. Totuşi, legăturile sale cu secta Omoto-Kyo, declarată rebelă de către Guvern, i-au creat permanent dificultăţi.

 

 

1 | 2 |   <<<   Pagina anterioară   |   Pagina următoare   >>>   | 4 |