Stagiul international de Aikido Yoshinkan - Bucuresti (13-15 aprilie 2007)

Seminar susţinut de Sensei Hiromichi NAGANO

Sensei Hiromichi Nagano s-a reîntors în România pentru a susţine un nou stagiu de Aikido Yoshinkan în ţara noastră.

 

 

Cu această ocazie, însă, am dorit să îi putem arăta ceva mai multe locuri frumoase de pe la noi şi astfel, l-am rugat pe Sensei să vină cu o zi mai devreme şi să plece cu o zi mai târziu decât în mod normal... Mai exact de joi până luni.

 

 

În acest fel, vineri ne-am putut delecta cu o plimbare până la Sinaia, unde am vizitat Mânăstirea Sinaia şi Palatul Peleş, care l-au încâtat foarte mult pe Sensei Nagano...

Spre seară ne-am întors în Bucureşti unde a avut loc şi primul antrenament, în cadrul Complexului Olimpic Lia Manoliu. Stagiul în sine s-a derulat pe parcursul weekend-ului, constând din patru antrenamente. Printre participanţii care s-au bucurat de prezenţa lui Sensei Nagano, s-au numărat, în afara membrilor clubului nostru, şi aikidoka din Galaţi (Clubul Kamido), Ploieşti şi Bucureşti.
 
 
În cadrul antrenamentelor s-a insistat în special asupra tehnicii de bază (kihon waza) a Şcolii Yoshinkan. Fiecare element fiind prezentat în detaliu şi exersat de multe ori, Sensei Nagano corectând pe rând şi cu multă răbdare poziţia fiecărui participant, explicând şi încuranjând pe fiecare în parte.

Sensei Nagano a fost fascinat de vizita la Palatul Parlamentului, fiind extrem de încântat de măreţia clădirii şi frumuseţea sălilor şi holurilor din interior. Având noroc de vreme bună, luni am mai avut timp şi pentru a vizita Muzeul Satului. 

Cât despre noi, participanţii la acest stagiu, ne-am simţit onoraţi şi ne-am bucurat de prezenţa oaspetelui nostru, fiecare reuşind în felul său să-şi îmbogăţească atât tehnica de aikido, cât şi experienţa de viaţă.